Cu ce vine nou FIFA 2017

FIFA este unul dintre cele mai populare jocuri video și în fiecare an cei de la EA Sports vin cu o versiune nouă. Nu toate versiunile devin populare. Fanii jocului s-au atașat de-a lungul timpului de anumite versiuni pe care le-au jucat în continuare, în ciuda faptului că au apărut altele mai noi.

De exemplu, FIFA 2003 și FIFA 2007 au fost jucate, cel puțin în România, mult mai mult decât versiunile din 2004, 2005, 2006 sau 2008. Motivele pot fi multe. Putem vorbi de atașarea față de o anumită versiune, de faptul că aceasta putea fi downloadată mai ușor sau pur și simplu pentru faptul că jucătorii au preferat să nu dea din nou bani pe un joc pe care îl au deja.

Producătorii jocului și-au propus ca versiunea 2017 să fie din nou una care să se impună iar în acest sens au fost făcute numeroase modificări. Aceasta tinde să fie cât mai realistă. Au fost depuse zile întregi de muncă pentru a fi introduse noi mișcări ale jucătorilor.

Au fost făcute schimbări în ceea ce privește cornerele. Acum jucătorii pot executa mai precis loviturile, țintind mai exact o anumită zonă din careu. Abordarea loviturilor de la 11 metri este și ea diferită. Jucătorii pot regla foarte bine poziția de pornire a mingii și modul în care se apropie de poartă.

Jucătorii pot fi contralați mult mai ușor atunci când nu au mingea, lucru care permite deschiderea mai ușoară a unor poziții. De asemenea, se poate analiza mai ușor dacă anumite mișcări sunt oportune, iar mingea poate fi protejată foarte bine cu corpul, adică jucătorii se pot interpune cu succes între ea și adversar.

S-au făcut schimbări în ceea ce privește jocul aerian. În timp ce jucătorii sar la cap au și posibilitatea de a face un scut în fața adversarului. Metoda nu funcționează de fiecare dată însă e un pas înainte pentru versiunile viitoare.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*